27 iulie 2022
Pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a noastră în 2018/19, am colectat povești și profiluri ale persoanelor și instituțiilor care ne-au ajutat să ne construim organizația, care a început ca visul unei singure persoane în 1968. Vom prezenta o poveste pe săptămână pe blogul nostru. Vă rugăm să vă bucurați de aceste profiluri "50 pentru 50" care prezintă membrii dedicați ai consiliului ASSIST, personalul dinamic, familiile gazdă primitoare și ASSIST Scholars entuziaști.
Mireia Giné ‘92
Spania, Școala Baylor
În ziua în care George Semler mi-a confirmat că am câștigat bursa ASSIST, am sărit în sus de bucurie: Mergeam în SUA la 17 ani, abia așteptam să părăsesc Barcelona, să ies din carapace și să devin independentă de părinții mei!
Visam la New York, Chicago, San Francisco; în fundal proiectam Barcelona, care era singurul spațiu vital pe care îl cunoșteam, dar mai mare, la scară americană, mai urban, mai mult asfalt și fier și sticlă. Viteză.
Și unde am aterizat? Unde m-ai trimis, George? Într-un orășel cu un nume care te face să râzi: Cha-tta-noo-ga, Tennessee. Sudul adânc al Americii. În 1991, fără internet la vedere, Chattanooga era o destinație de pe harta National Geographic - ceva desprins dintr-un atlas. Mama avea o singură referință, un cântec swing de Glenn Miller pe care îl iubea: “Chattanooga Choo-Choo”, iar în lunile noastre de pregătire am continuat să ascultăm Glenn Miller. De acolo am sărit la Benny Goodman și Bessie Smith, care era de fapt din Chattanooga, și apoi la marele Miles Davis... educația mea începuse chiar înainte să mă urc în avion.
Când am ajuns în Chattanooga și mi-am văzut noua școală, Baylor, am văzut un campus frumos, o veche academie militară pentru cadeți, din cărămidă roșie cu iederă, cu o capelă imensă la fel de mare ca catedrala noastră de aici (am înțeles imediat că religia era foarte importantă în Chattanooga și în Baylor în special), înconjurată de râul Tennessee. Un campus cu o insulă inclusă. Ei bine, în Chattanooga nu exista asfalt. Nu exista fier, sticlă sau viteză. Era țara Cherokee, înconjurată de câmpurile de luptă ale Războiului Civil (1860-1865) din războiul dintre Confederați și Uniune. Bătălia de la Lookout Mountain, unde locuia familia care m-a găzduit, familia Eitels, a fost începutul sfârșitului pentru confederați și pentru Sud. Traseul Appalachian nu era departe.
Contrastul maxim cu Barcelona.
Ce făceam eu acolo, un orășean puțin sau poate foarte pedant, înconjurat de atâta verdeață? Și ce fel de oameni aș fi întâlnit aici? Am văzut multe steaguri confederate în cartierele rezidențiale din Chattanooga, fără să înțeleg prea bine ce însemnau. Exista un sentiment de mândrie, nu doar națională, ci și regională, care emana din istoria lor. Am fost curios.
La ASSIST fac o treabă grozavă pentru a te pregăti pentru sosirea ta și totul mergea destul de bine. Mi-am petrecut primele săptămâni la casa Eitel cu cele două noi surori ale mele, Stephanie și Jennifer, care erau cam de vârsta mea. Familia era și este foarte religioasă, metodistă, o familie caldă, toți mari cântăreți, cu karaoke acasă pentru a exersa... totul, de la funk la imnuri religioase. M-au dus la Liturghie în prima duminică și au început să mă facă să cânt.
Iar eu, care nu mai mergeam la biserică de când împlinisem 14 ani, ca un act de emancipare intelectuală, am fost fascinat de acest ritual, de predicile strâns legate de viața reală, de problemele cotidiene ale congregației, și am fost mișcat de emoția eliberatoare a cântecelor. Am continuat să merg la biserică cu familia Eitel.
Multe duminici am încercat alte biserici, catolice sau protestante, și alte cântece, care era ceea ce îmi plăcea cel mai mult. Duminicile erau o parte importantă a explorării și înțelegerii locului în care mă aflam și a ascultării reflecțiilor asupra vieții oamenilor din Chattanooga. Ce se întâmpla în Chattanooga?
În ciuda frumuseții munților și a râului Tennessee, existau tensiuni în cadrul comunității. 1992 a fost un an în care au avut loc mai multe confruntări între albi și afro-americani în Los Angeles, după bătaia unui tânăr de culoare pe nume Rodney King de către 4 polițiști. Și în Chattanooga, un vechi bastion confederat, au avut loc confruntări serioase. Nu mai văzusem niciodată acest tip de violență, care arăta tensiuni foarte puternice în cadrul comunității. Toate acestea au fost discutate în biserică, alături de multe alte probleme.
Am ieșit dintr-un mediu foarte omogen din Barcelona, unde toți prietenii și cunoscuții mei erau mai mult sau mai puțin ca mine, cu o educație similară, aceeași religie, chiar și numele noastre de familie abia dacă erau diferite... și am intrat într-o lume cu adevărat diferită, cu margini îngrijorătoare. Pentru prima dată, am început să vorbesc despre religie, despre obiceiurile și valorile familiei, despre a fi imigrant din prima sau a doua generație, despre rasism și, mai presus de toate, despre cum să ne înțelegem unii cu alții.
La Baylor, accentul era pus pe înțelegere, coexistență, contribuție la comunitate și, de asemenea, pe excelență academică. Pentru prima dată în viața mea mi-am făcut prieteni noi care erau foarte diferiți de mine. Colega mea de cameră, Irene, o rusoaică dintr-o familie de evrei, cu capul jumătate blond și cealaltă jumătate negru și cu câteva tatuaje în locuri strategice... Jenny Oh, o pictoriță coreeană... Phillip Tiongsen, un filipinez cu părinți doctori care fuseseră trimiși în sudul profund... Tracy Berglund, care este acum nașa uneia dintre fiicele mele.
Acesta este scopul ASSIST: să ne scoată din micro-lumile noastre pentru a experimenta o altă realitate. Chiar dacă este vorba de orășelul Chattanooga, venim în el cu un alt punct de vedere și vedem o diversitate pe care nu am mai experimentat-o până acum. Experiența ASSIST ne învață că viața nu este un eveniment de viteză; trebuie să te oprești la meandrele râului și să explorezi.
Iar ASSIST nu numai că însoțește elevii, dar oferă și acel plus de curaj și siguranță de care părinții au nevoie pentru a-și lăsa copiii să zboare în necunoscut.
M-am întors la Barcelona schimbată (am devenit vegetariană) și după ce mi-am terminat studiile am vrut să mă întorc în SUA. Am stat acolo încă 10 ani. Fără Chattanooga, nu aș fi avut 2 perechi suplimentare de bunici, familia Eitels și familia Berglunds, un mentor pe viață în profesoara mea de literatură engleză și antrenoarea de cross country Heather Ott. Nu aș fi investit 10 ani din viață în SUA și nu aș fi câștigat două fiice americane.
Experiența ASSIST oferă mai mult decât o bursă de 9 luni la o școală din SUA. Este începutul unei vieți pline de oportunități. Este ca o cheie principală pe care o primim la frageda vârstă de 17 ani, astfel încât să putem deschide multe uși. Vă mulțumim pentru această cheie principală.